Viata ! Ce este ea de fapt? Este un lucru? Un vis? Sau o iluzie a mortii? Oare simtim viata, asa cum ar trebui, simtim cum ne imbratiseaza? Cateva intrebari la care inca nu le-am gasit adevaratul raspuns, si care inca imi bantuie mintea. Max Frisch spunea odata ca : „Fiecare om isi nascoceste mai devreme sau mai tarziu o poveste, pe care o considera apoi viata sa .” Intr-un fel sau altul avea dreptate.
Eu tind sa cred tot mai mult, ca viata… este o iluzie a mortii, caci practic suntem morti, dar in acelasi timp… vii. De ce spun asta? O spun pentru ca intradevar suntem morti si goi. Dar goi pe dinauntru. Am aruncat hainele noastre launtrice demult. Am uitat sa mai fim vii. Am uitat, ce frumos era, cand traiam cu adevarat, cand iubeam, cand radeam, cand intradevar simteam viata. Dar noi oamenii, asa fiind firea noastra, lacomi, nu ne-am multumit doar cu atat, am vrut mai mult, mult mai mult, am vrut sa fim stapanii lumii, sa cucerim spatiul, s-atingem infinitul, sa patrundem in absolut, uitand de noi, lasandu-ne prada mortii.
In unele cazuri ne-am atins obiectivele, dar cu ce pret ? Cu pretul vietii. Ne-am pierdut viata, demnitatea si ratiunea. Ne-am pierdut calitatea de oameni. Bineinteles nu putem sa-i bagam pe toti in aceeasi oala. Mai sunt si cativa oameni vii printre noi, dar prea putini, iar mai devreme sau mai tarziu vor dezbraca si ei hainele, dragostei, iubirii, solidaritatii, hainele prieteniei, bucuriei, linistii, lasand loc, tristetei, urii, frustrarii, dusmaniei, devenind astfel goi si…morti.
Viata, nu inseamna numai dragoste, bucurie, iubire, mai inseamna si demnitate < CARACTER > , iar destinul iti este dat de caracter.
giorgio08 